la rascruce de ganduri

  
mi-a fost greu
sa-mi mai aduc aminte
cine sunt
pt ca n-am stiut
daca ai plecat tu,
si am ramas eu,
sau ai plecat eu,
si am ramas tu...

Scriam, acum ceva timp, despre dezamagire...si scriam ca o dezamagire nu vine niciodata singura...pot spune insa ca, din pacate, aceeasi dezamagire poate sa vina de mai multe ori...desi, poate nu a plecat niciodata...
       - ce cuvant ciudat...dezamagire...in mod normal, dpdv al regulilor gramaticale, ar trebui sa fie ceva    pozitiv...pt ca e un fel de negare a ceva negativ...amagire...paradoxal insa, negarea unui lucru negativ duce la ceva si mai negativ... -
am descoperit acum cateva luni ceva: fiecare revenire a unei dezamagiri e si mai dureroasa...

Prin ce se deosebeste un indivd de altul?
Ar fi inteligenta. Ne nastem si crestem mai mult sau mai putin inteligenti, iar uneori constatam ca suntem mai mult sau mai putin prosti decat credeam...
Si ar mai fi valorile, care dau caracterul.
responsabilitate...principii...incredere...convingeri...respect...acestea se presupune ca sunt valori

De ce scriu acum despre toate acestea...poate pt ca abia acum pot...poate pt ca se apropie sarbatorile de Pasti, cand, macar acum, totul ar trebui sa fie mai curat...poate pt ca, am constatat o data in plus ca e mult mai usor sa ii vorbesti altuia despre valori (oare mai sunt valori?)  decat sa te raportezi la ele...

Dupa cum spunea Noica, omul are un sistem de autoaparare, si de autoexcludere de la criterii sau reguli, f interesant...in momentul in care ii spui unui om ca e idiot, se supara , dar daca ii spui ca toti oamenii sunt idioti, nu are o problema prea mare cu aceasta afirmatie...

da, am gresit si eu in aceasta viata, am deviat si eu de la drumul ce avea ca borne acele, sa le spunem in continuare, valori. Dar am revenit la el.

Si, asa perimate cum probabil ca sunt aceste valori, nu am de gand sa renunt la ele...

Viata e precum o cana cu cafea: are o alta aroma daca o savurezi langa persoana potrivita

Un tango mas

Am fost in aceasta seara la un spectacol.
De tango.
Speram sa imi placa, dar luam in calcul si posibilitatea sa ma plictisesc. A fost un fel de revelatie... Nu stiu cand a trecut timpul. Recunosc, au fost cateva faze in timpul spectacolului pe care nu le-am inteles, dar , cine sunt eu sa inteleg tot...si, dupa cum spunea Al Pacino: "no mistakes in tango"..

Un tango mas

       Am descoperit, aseara, ce inseamna sa faci ceva din pasiune...
Am fost la concert la Mariza. A fost...altfel.

Doua intamplari

Dimineata:
     mergand catre serviciu, am trecut pe langa un baietel si o fetita ce se jucau cu o minge. Ambii aveau in jur de 10 ani, poate baietelul sa fii avut totusi un an in plus. In timp ce treceam pe langa ei, fetita a scapat mingea sutata de baietel, si eu i-am oprit-o cu piciorul, pt asta primind un multumesc vesel. Si in timp ce ma indepartam de ea ma gandeam: "poate primesc acum o minge in spate, bonus". Dar nu s-a intamplat nimic, si mi-am dat seama, fara sa ma uit, ca fetita astepta sa ies din raza lor de actiune. Totul a durat cateva secunde, aproximativ 10, timp in care baietelul, probabil nerabdator, i-a spus fetitei: poti sa dai, dar ai grija. La care raspunsul a fost un glas cristalin: nu, nu dau.
     De ce am simtit nevoia sa evoc aceasta intamplare aparent banala? Pt ca eu nu o vad ca fiind banala. Intr-o lume in care nesimtirea e la loc de cinste, si in care parinti nesimtiti sau indolenti, isi educa voit sa involuntar copiii in spiritul lor de turma, e reconfortant sa vezi ca generatie viitoare are, macar in aceasta forma incipienta, bun-simt. Mie, acea intamplare, mi-a adus un mare zambet pe buze :)

Seara:
      venind de la serviciu, la mica distanta de acel loc, un barbat pe la vreo 45 de ani, imbracat sport, venea grabit, cu un trandafir rosu in mana. Oarecum perpendicular cu directia lui de mers, se deplasa sontac sontac o batrana pe la vreo 70 de ani, cu doua plase f pline in mana. Batrana nu l-a observat, dar barbatul, chiar daca era evident ca se grabea, a deviat putin de la drumul sau si , ajungand in spatele batranei, o ia usor de dupa umeri si o intreaba: ce faci mama? Batranica se intoarce, ii zambeste frumos, si ii spune: am fost la ceva cumparaturi. El ii raspunde: bravo mama. Iar apoi o intreaba: esti bine? Iar ea ii raspunde: da mama. El ii zambeste si apoi isi ia la revedere si isi continua drumul initial, indepartandu-se de batrana. Brusc, batrana realizeaza un lucru, si se intoarce si striga catre barbatul aflat deja la vreo 10 metri de ea: BAFTA. Acesta se intoarce, putin mirat, si ii raspunde: multumesc. Iar la jumatatea drumului dintre ei se intalnesc doua zambete.
     O intamplare aparent la fel de banala ca si prima, dar care, pt mine, spune si ea multe, despre opusul lui "nepasare", si despre faptul ca, un cuvant banal in aparenta, spus de un relativ strain, iti poate aduce o bucurie, o raza de soare printre norii pe care ii ai in jurul tau. 
 
    Doua intamplari banale, doua momente diferite ale aceleiasi zile, doua generatii total diferite, aproape acelasi loc...
   

Despre dezamagire si alti demoni...

Am constatat astazi, pt a n-a oara, ca in orice moment te poti astepta sa fii dezamagit de cineva... de fapt, tocmai pt ca nu te astepti, dezamagirea e si mai mare.
    Sunt mai multe feluri de dezamagiri...cea mai profunda (si, desigur, cea mai dureroasa) e dezamagirea in dragoste... am dezamagit si am fost dezamagit la randul meu... e greu sa accepti asa ceva (ambele posturi)... poti doar sa incerci sa treci peste, daca esti puternic... pe langa, daca incerci sa iti folosesti mintea (asta nu functioneaza tot timpul)... pe sub, in genunchi, daca nu merg primele doua variante...
    Dar exista si  altfel de dezamagire.
    Dezamagirea  venita din partea unui om pe care il considerai (am folosit corect timpul verbului) prieten. Si e cu atat mai ciudata senzatia cu cat , acel om fiind unul putin mai, sa spunem original , i-ai acceptat felul lui de a fi si ai incercat , de-a lungul timpului, sa nu il faci sa se simta rau, ba, mai mult, le-ai atras si celorlalti atentia, care nu il cunosteau asa de bine, sa nu depaseasca limita lui de acceptare, care e destul de originala... Iar cand un asemenea om iti vorbeste urat, fara nici un motiv, dupa prima secunda de uimire, constati ca ai cateva variante:
      una ar fi sa ii vorbesti la fel - nu am facut asta pt ca nu am simtit sa fac asta, si ma bucur pt asta (teoretic asta ar trebui sa insemne ca devin mai intelept)
    a doua varianta ar fi sa incerci sa ii explici ca nu e frumos ceea ce face , si mai ales sa intelegi de ce a facut asta
iar a treia e sa nu faci nimic, ci sa il ignori din acel moment.
Eu am ales o mixtura, asta insemnand ca am incercat ceva din a doua, si am sfarsit cu cea de a treia....

Dar cu toate astea am ramas cu un sentiment ciudat...dar nu am nimic de facut, decat sa incerc sa invat si din aceasta experienta...pt ca , ce e viata, daca nu un sir de "a invata"...
Din pacate observ si ca e un sir de dezamagiri, pt ca am constatat, o data in plus, ca o dezamagire nu vine niciodata singura...

Amintiri dragi imi atarna, pe umeri, blande plete
Imi plange-un dor
Gandurile imi sunt prea incete

M-alina un gand
O speranta imi toarce duios
O raza de soare m-atinge razand
Si-mprastie cerul noros

Si-incurajat de ale primaverii dulci sonete
Din sufletu-mi, timid, un mugur mic apare

Si-acolo unde esti te mangai cu un dor, pe tine, prea bland si drag, suflete

ganduri,
in noapte

soapte,
aproape,

doruri,
inalte

luminite,
pe-ale sufletului cai

ochii tai

furtuna-n ganduri, in suflet liniste, aproape,
franturi de vise, printre gene,  trec in zbor,
sub clar de luna, imbracat in noapte
adoarme, pana maine, un dor

pe strazi de zambete pustii
tristeti inaripate zboara, randuri, randuri,
pasind timid, prin ale sufletului gri stihii,
un gand ma ninge cu vise, un vis ma ninge cu ganduri

Apusu-i mohorat,
Iar cerul, gol de stele
Si seara... iar a coborat,
Precum un inger trist, cu aripi grele

iarna nicicand nu a dat gres, sa se preschimbe-n primavara,
desi pare putin probabil, de doar privesti prin geam afara,
dar eu mi-am agatat, c-un zambet, sufletul de-un nor,
de primavara mea imi este tare dor

timpul alearga ca nebunul
zile trec surde, aproape fara sens
merg pe o strada cenusie,
deasupra nori, iar langa e un gol imens

timpu-i de smoala, se scurge alene,
fiecare secunda se opreste si ma priveste intens
si zile pierdute imi curg reci, prin vene
iar sufletu-mi si gandurile pasesc, usor,  pe contrasens