Doua intamplari

Dimineata:
     mergand catre serviciu, am trecut pe langa un baietel si o fetita ce se jucau cu o minge. Ambii aveau in jur de 10 ani, poate baietelul sa fii avut totusi un an in plus. In timp ce treceam pe langa ei, fetita a scapat mingea sutata de baietel, si eu i-am oprit-o cu piciorul, pt asta primind un multumesc vesel. Si in timp ce ma indepartam de ea ma gandeam: "poate primesc acum o minge in spate, bonus". Dar nu s-a intamplat nimic, si mi-am dat seama, fara sa ma uit, ca fetita astepta sa ies din raza lor de actiune. Totul a durat cateva secunde, aproximativ 10, timp in care baietelul, probabil nerabdator, i-a spus fetitei: poti sa dai, dar ai grija. La care raspunsul a fost un glas cristalin: nu, nu dau.
     De ce am simtit nevoia sa evoc aceasta intamplare aparent banala? Pt ca eu nu o vad ca fiind banala. Intr-o lume in care nesimtirea e la loc de cinste, si in care parinti nesimtiti sau indolenti, isi educa voit sa involuntar copiii in spiritul lor de turma, e reconfortant sa vezi ca generatie viitoare are, macar in aceasta forma incipienta, bun-simt. Mie, acea intamplare, mi-a adus un mare zambet pe buze :)

Seara:
      venind de la serviciu, la mica distanta de acel loc, un barbat pe la vreo 45 de ani, imbracat sport, venea grabit, cu un trandafir rosu in mana. Oarecum perpendicular cu directia lui de mers, se deplasa sontac sontac o batrana pe la vreo 70 de ani, cu doua plase f pline in mana. Batrana nu l-a observat, dar barbatul, chiar daca era evident ca se grabea, a deviat putin de la drumul sau si , ajungand in spatele batranei, o ia usor de dupa umeri si o intreaba: ce faci mama? Batranica se intoarce, ii zambeste frumos, si ii spune: am fost la ceva cumparaturi. El ii raspunde: bravo mama. Iar apoi o intreaba: esti bine? Iar ea ii raspunde: da mama. El ii zambeste si apoi isi ia la revedere si isi continua drumul initial, indepartandu-se de batrana. Brusc, batrana realizeaza un lucru, si se intoarce si striga catre barbatul aflat deja la vreo 10 metri de ea: BAFTA. Acesta se intoarce, putin mirat, si ii raspunde: multumesc. Iar la jumatatea drumului dintre ei se intalnesc doua zambete.
     O intamplare aparent la fel de banala ca si prima, dar care, pt mine, spune si ea multe, despre opusul lui "nepasare", si despre faptul ca, un cuvant banal in aparenta, spus de un relativ strain, iti poate aduce o bucurie, o raza de soare printre norii pe care ii ai in jurul tau. 
 
    Doua intamplari banale, doua momente diferite ale aceleiasi zile, doua generatii total diferite, aproape acelasi loc...